joi, 15 martie 2012

Calea catre Desavarsire sau cum sa atingi Cristul din tine

Am gasit interesant citind o carte aceste randuri pe care doresc sa le impartasesc cu cei ce vor apuca sa-mi citeasca aceste randuri lasate amintire pe blog ...
Asadar pentru mine aceste randuri sunt de o importanta vitala si ar trebui sa fie la fel pentru toti oamenii deoarece ne priveste pe toti in mod individual.
Cineva a intrebat: - Ce inseamna desavarsirea deplina cum se poate dobandi aceasta ( din punctul meu de vedere este totuna cu POCAINTA de care se tot vorbeste in biserici si in religie)??? iar o alta persoana a raspuns:
"?Calea cumpătării. Calea echilibrului. Urmând aceste căi omul trebuie să ajungă la dăruire, iertare,iubire, cunoaştere, adevăr şi înţelepciune. Dar mai înainte de a-şi însuşi aceste vibraţii el trebuiesă fitrecut prin toate păcatele lumii, prin deznădejde şi extaz, prin ură, mânie şi pasiune, prin sărăcieşi

abundenţă. Trebuie să cunoască toate laturile creaţiei şi să îşi însuşească toate caracteristicilespecifice lor. Diamantul desăvârşirii se află ascuns în mocirla trăirilor animalice. Trebuie să bagimâna în nămol, să te murdăreşti pentru a-1 aduce la lumina, iar odată scos el este al tău,reprezintăstrădania ta de veacuri. Nimeni şi nimic nu ţi-1 mai poate lua. Oamenii trebuie să ajungă să îşiconştientizeze propria divinitate, să ajungă în acel punct în care Christosul lor interior se poatemanifesta. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu sunt un capriciu al naturii ci sunt fii şi fiice deDumnezeu, că în matricea lor astrală străluceşte Duhul Sfânt, care le conferă aceleaşidrepturi şi puteri, egale cu cele ale lui Iisus.Iisus şi-a ales singur drumul, nu Tatăl a făcut-o pentru el; el a păşit pe această calespre a arăta lumii cum fiecare om îşi poate schimba viaţa, că moartea nu este o piedicăîn calea învierii, împărăţia lui Dumnezeu se află aici, acum printre voi. nu trebuiedecât să vreţi să intraţi în ea şi aflându-vă acolo veţi constata că viaţa voastră păcătoasă va dispărea de la sine, toate părţile ascunse şi întunecate ale conştiinţei vor fi anihilate şi transformate în lumină. Poarta împărăţiei vă este deschisă, trebuie doar să găsiţi calea de a ajunge la ea. Drumul nu este uşor, este lung şi anevoios, însărăsplata va fi pe măsura strădaniei. – Şi cum să găsim această cale? , întreb eu mânat de o curiozitate reală. – în primul rând să vă schimbaţi principiile de viaţă. Primul pas ar fiînţelegerea faptului că Dumnezeu este Gândire Pură, iar atunci când apareun bruiaj sau o dizar-monie, îndreptaţi-vă imediat inima către aceastăgândire şi puneţi-vă întrebarea ce ar fi făcut Dumnezeu în această situaţie.Cum ar fi reacţionat el? Veţi constata cu uimire că sufletul vă va fiinvadat de o mare pace şi înţelepciune. Veţi şti instinctiv ce aveţi de făcut. Nu uitaţi că pentru a vi se da trebuie să cereţi, căci a primi fără a cereînseamnă încălcare de liber arbitru, adică nerespectarea legii. Al doilealucru foarte important este sacralizarea activităţii. Fiecare activitate ar trebui făcută ca şi cum creatorul însăşi o execută"
Asta inseamna sa fi una cu Dumnezeu din punctul meu de vedere.

miercuri, 14 martie 2012

Alte ganduri!!!

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat nimic pe blogul meu. Nici acum nu am o idee clara despre ce anume voi scrie in urmatoarele randuri. Incerc doar sa-mi eliberez sufletul de niste apasari de niste energii negative. Eu sunt genul de persoana careia nu-i place sa tina nimic in suflet. Sufletul nu trebuie sa fie incarcat cu nimic el trebuie sa fie liber sa nu fie atasat de nimic astfel orice tip de energie pe care o v-a asimila o v-a elimina cu usurinta. Asta e ceea ce cred eu daca gresesc cineva sa ma corecteze.
As vrea sa scriu aici multe lucruri sa fac un blog mare si plin de informatii utile pe care cineva candva sa le gaseasca si sa-si aduca aminte de mine cu placere.
Poate intr-o zi nu voi mai fi aici pe Pamant voi fi trecut in nefiinta si mi-ar parea rau sa plec fara sa nu las nimic in urma mea ... in multitudinea de informatii care se gasesc pe internet v-a fi ratacit si un blog al meu personal. Cine stie poate ca cineva imi v-a citi randurile candva. Voi fi lasat in urma mea macar ganduri asternute pe hartie virtuala. Uneori mi-as dori sa pot scrie o carte si mi-ar place sa fac lucrul acesta insa nu as sti despre ce anume sa scriu in acea carte.
Ma framant pentru perioada ce urmeaza pentru ca suntem pe nisipuri miscatoare. Plus de asta ca eu cred cu tarie ca LUMEA noastra e in continua schimbare. Treaba asta cu 2012 tind sa cred ca e reala, desi sunt si parti pro si parti contra care considera ca sunt doar zvonuri sau ceva din care altii fac profit pe spatele naivilor. Si totusi in Biblie este scris despre Apocalipsa despre a 2-a venire a lui Iisus Hristos si despre Noul Pamant. Oare sa fie si Biblia doar o carte plina de nonsensuri sau de metafore fara baza materiala? Eu unu consider ca Lumea are nevoie de o schimbare majora si sincer o spun imi doresc aceasta schimbare pentru ca imi dorec o LUME mai buna in care sa nu mai existe atatea diferente intre oameni, sa nu mai existe atata ura, atata lacomie, atata suferinta. Sincer imi doresc o lume a egalitatii unde toti sunt egali indiferent de rasa umana. In fata lui Dumnezeu suntem egali toti si asa ar trebui sa ne si vedem si sa ne consideram unii fata de altii. Dar pana se v-a ajunge la o astfel de egalitate vor mai trece multi ani. Si totusi daca profetiile legate de schimbarile ce vor avea loc incepand cu 2012 decembrie 21 se vor adeveri vom asista la ceva cutremurator. Multi dintre semenii nostrii probabil ca nu vor mai apuca sa vada ceea ce se v-a intampla pentru ca exista riscul sa fi murit pana atunci dar mare parte din noi vom vedea si vom simti schimbarile. "Cine are ochi sa vada si cine are urechi sa auda iar cine are credinta sa creada" asa spunea Dumnezeu catre un sfant.
Acum daca ma gandesc bine si analizez putin situatia unele popoare mai dezvoltate si mai bogate decat Romania au inceput deja sa-si ia masuri de precautie ca sa spunem asa. Au inceput sa-si faca rezerve de alimente, provizii, au creat buncare secrete pentru a putea supravietuii cativa ani acolo si asa mai departe. Daca erau zvonuri oare de ce au facut toate astea? Doar de ochii lumii? Ma indoiesc ca ar fi doar de ochii lumii. Ce e cel mai trist e faptul ca in cazul unei catastrofe de proportii mare parte din NOI vom pierii fara a fi informati, ce nedrept ca vorbeam de egalitate aici supravietuiesc doar cei care au resurse financiare puternice. Si totusi nimic nu e sigur, se spune ca poporul mayas avea cunostiinte foarte avansate legat de astronomie, astrologie, si despre alte stiinte. Si totodata erau foarte dotati intelectual. Daca intr-adevar erau asa inseamna ca ei au prezis lucruri reale menite sa informeze din timp urmasii lor. Cei ce neaga adevaruri de acest gen clar pier in umbra noptii eterne.
Asta legat de 2012 si o mica parere a mea. ca o concluzie a ceea ce am scris eu sunt convins ca nu suntem de capul nostru aici pe Terra si ca in curand ni se v-a revela acest ADEVAR pe care multi il ignora de frica.
Daca am ajuns pana in momentul de fata eu stau si ma intreb ce Planuri are Dumnezeu cu mine? Unde tre sa ajung ce trebuie sa fac? Sunt confuz ajung uneori sa cred ca mi-am ratat viata pentru ca nu mi-am ascultat Intuitia atunci cand a trebuit. De ce lucrurile merg prost in momentul asta? De ce nu reusesc sa-mi gasesc drumul in viata unde am gresit oare? Toate intrebarile astea repetate zi de zi ma duc la o stare de nebunie pana nu voi afla raspunsurile la intrebarile astea nu voi avea liniste launtrica si voi simti tot timpul un regret profund pentru ca am ales o cale gresita in viata. Nu stiu poate ca sunt si alte persoana care considera la fel, poate unii nici nu dau importanta isi traiesc viata de la o zi la alta. Eu unu nu sunt asa si ma gandesc la tot felul de lucruri. Stiu ca nu e bine dar asa sunt eu. Normal ar trebui sa ne bucuram de momentul ACUM pentru ca e unic si nu v-a mai fi un altul la fel.

sâmbătă, 7 mai 2011

ADEVARURI CUTREMURATOARE TREBUIE VAZUT!!!




















































duminică, 20 martie 2011

SCRISOAREA UNEI MAME BLONDE

SCRISOARE    
 
Draga fiule,

Iti scriu aceste randuri ca sa stii ca iti scriu. Daca primesti aceasta
scrisoare inseamna ca a ajuns cu bine. Daca nu o primesti, atunci sa ma
anunti pentru a ti-o mai timite o data.
Iti scriu incet pentru ca stiu ca tu nu citesti prea repede.
Acum cateva zile tatal tau a citit ca marea majoritate a accidentelor se
petrec la o distanta de un kilometru de casa. De aceea ne-am hotarat sa ne
mutam mai departe.
Noua casa este minunata; are si masina de spalat, dar nu stiu sigur daca
merge. Ieri, am bagat lenjeria in ea, am tras de maneta, si de-atunci n-am
mai vazut-o.
Vremea pe aici nu e foarte rea. Saptamana trecuta n-a plouat decat de doua ori.
Prima data, ploaia a tinut 3 zile, a doua oara 4 zile.
A propos de vesta pe care o voiai, unchiul Petre mi-a spus ca daca o
trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o sa coste mai mult; atunci am
taiat nasturii si i-am pus in buzunar.
In sfarsit, l-am ingropat pe bunicu ; l-am gasit cand ne-am mutat.
Era in dulap din ziua in care a castigat la De-a v-ati ascunselea.
Sa-ti mai zic ca alaltaieri, a explodat bucataria si tatal tau si cu mine
am 'zburat' din casa. Ce emotie! a fost pentru prima data dupa multi ani
cand tatal tau si cu mine iesim impreuna undeva. A venit doctorul sa vada
daca suntem in regula, si mi-a pus un tub din sticla in gura. Mi-a zis sa
nu vorbesc 10 minute. Tatal tau s-a oferit sa cumpere tubul acela.
Si daca tot vorbim de taica tau, te anunt ca si-a gasit de lucru, e foarte
mandru de asta.
Lucreaza peste aproape 500 de oameni. L-au angajat sa tunda iarba in
cimitir.
Sora ta Julia, cea care s-a casatorit cu sotul ei, a nascut in sfarsit,
dar nu stim inca sexul copilului. N-as putea inca sa-ti spun daca esti
unchi sau matusa
Taica tau a intrebat-o pe sora-ta Lucia daca mai este insarcinata.
Lucia i-a zis ca da, in 5 cinci luni de-acum; atunci taica tau a intrebat-o
daca era sigura ca era al ei.
Ea i-a spus sigura ca da. Ce fata sigura, cata mandrie! Asa fata, asa
tata!

Varul tau Paul s-a casatorit si se roaga in fiecare zi in fata sotiei lui.
E fecioara!

Dimpotriva, nu l-am mai vazut pe unchiul Vasile, ala care a murit anul
trecut...

Cel mai rau e fratetu ala mic, Ionut. A incuiat masina si a lasat cheile
inauntru.
A trebuit sa se duca pana acasa sa aduca dublura ca sa ne scoata pe toti
de acolo.

Bine, fiule. Nu pot sa-ti trec adresa pe plic pentru ca n-o stiu.
De fapt, ultima familie care a locuit aici, a plecat cu numerele pentru a
le pune la noua adresa.

Daca o vezi pe Margareta, transmitei salutarile noastre. Daca n-o vezi
nu-i spune nimic.
Mama ta care te adora,
Antoaneta


P.S. Aveam de gand sa-ti pun si niste bani, dar deja am inchis plicul

joi, 17 martie 2011

Despre 2012 ADEVARURI CUTREMURATOARE

Ce este evenimenul astronomic din 2012?

Introducere generala:

Maya ramane o civilizatie misterioasa, aparuta din neant si cu o origine inca nedeslusita, la fel ca in cazul Sumerului, Indului sau Egiptului Antic.
O civilizatie cu un calendar inexplicabil de asemanator cu cel al dacilor, cu date cosmice calculate pana la
milioane de ani in trecut, deci avand cunostiinte astronomice extraordinar de avansate.
O dovada in acest sens este si calendarul, de o exactitate demna de secolul XX.
Anul mayas avea 365,242129 zile, in conditiile in care actualele calcule dimensioneaza anul la 356,242198 zile.
Pentru comparative, sa retinem un amanunt: calendarul Gregorian indica 365,2425 zile.
Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012 !
Aceasta data obsedeaza omenirea de cateva secole si i s-au cautat diverse explicatii, majoritatea de esenta religioasa, mai ales ca unele pasaje ofera argumente in acest sens.

Vom vedea, insa, ca Sfarsitul Timpului nu este si Sfarsitul Lumii, cum gresit s-a inteles si transmis prin Biblie.
Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si omenirea insasi.
- Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafata de 6000 kmp.
- Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997.
- Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum iar activitatea vulcanica a crescut de 5 ori din 1875 incoace .
- Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.
- Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.
- Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul magnetic si devin tot mai stralucitoare.
- Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace.

Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.
Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee. Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina fata de noi. Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. Sistemul nostru solar
trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerata Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani.
Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra in 2012.
Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala.
Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa existenta in Centura Fotonica.
Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala amintita.
Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri energetice.
Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. “Animal cu (oaresce) ratiune”, fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri..
Dovada ca acestea sunt energii in stare pura ne este oferita de constatarile de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole. Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul Montauk.
Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita vibratie. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa, pe principiul universal al evolutiei.
In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur scop: perpetuarea si evolutia vietii.
Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea viata! Exista legi universale chimice, fizice,astronomice si chiar juridice. Ele nu sunt insa stricte, pentru ca Universul nu este Armata Poporului, iar cuvantul de ordine este diversitatea. Viata trebuie sa evolueze prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se
confrunte cu cele mai dificile situatii. Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor
in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea unei natii, planete sau chiar unei galaxii (?) si evolutia stiintifica, aducind o presiune si o urgentaresporita in acest sens. Tot ele, aduc un examen energetic major, o separare intre “baietii buni si baietii rai” -dupa gandirea simplista americana …

Fiindca totul este energie, nici Universul nu face exceptie de la regula. Asa cum el a fost creat prin explozia colosala a unui. atom, tot asa exista surse de energie pozitiva ce alimenteaza galaxiile iar de la acestea, prin sori, sistemele solare.
Acestea sunt de frecventa foarte inalta, pentru a putea strabate distanele imense, pana la sorii captatori. Pe de alta parte, planetele, sistemele solare si galaxiile se afla intr-o continua miscare, parca pentru a beneficia toate de aceste izvoare de energie a evolutiei.
Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul periodic. Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect pentru “Discovery” TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara. Conform acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent, transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval..
O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de radicale incat, spun cei doi, “pina si istoria nu poate fi considerata o observatie continua”.
Toate aceste modificari sunt ciclice si obligatorii si se datoreaza permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar. Doar izvoarele de energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.

2012 pe Terra

Am tot mentionat ca trecerea prin Centura Fotonica duce la o schimbare radicala a vietii pe Terra.
Ce inseamna insa aceasta, concret? Centurile de siguranta, va rog!
Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani, emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X).
Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra materiei terestre.
In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor, iar ca rezultat. nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!! Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra. Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei, iar energia fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA , va deveni sursa majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla). Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba “bataia inimii”.
Dupa ce a avut o valoare constanta timp de milenii, “rezonanta Schumann” a Terrei a inceput sa creasca, din 1980, de la 7,8Hz, apoi sa se accelereze, ajungand la 12 Hz, nivelul de astazi.
Aceasta inseamna ca, data fiind cresterea frecventei vibratorii a Pamantului, cele 24 de ore de viata ale unei zile sunt doar 16 ore reale !
Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avea suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi. Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in alt an, este pur si simplu de neinchipuit: intreaga omenirea, va trece intr-o alta dimensiune !

Inca neclar?
Mai concret: 24 de ore vor fi 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai exista ! ! !
Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, in acel “Punct Zero” se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului.
Veste buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii.
Semn ca momentul este relativ aproape, intensitatea plasmei stralucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit si ele o energie sporita.
Mayasii ne retransmit si ei informatiile primite de la zei despre schimbarile ce vor urma:
- intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
- vom depasi tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
- banii vor disparea ca necesitate;
- vom intra in Dimensiunea a 5-a;
- ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent.
In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute (inca o veste buna – este semnul ca organismul se purifica):
- migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.

In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducind la o crestere a celor umane.
Este asa-numita “inaltare – ridicare la Cer “, despre care vorbesc si vechile scrieri.
“Inaltarea” fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii.
Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine.
Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zei si sfinti.
Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular, iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange.
Bine, bine, vor intreba oamenii de afaceri, si eu ce castig de aici?! Sa vedem daca le place:
- intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;
- folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;
- toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
- se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;
- corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea (cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor.
Ideea este ca 2012 este foarte aproape de noi si majoritatea vor ajunge cu siguranta sa vada daca aceasta profetie este reala sau falsa.

Centura fotonica

CONSIDERATII STIINTIFICE.
Inca din anul 1961, astronomii au descoperit, prin informatiile oferite de sateliti, o zona cosmica care parea a fi o nebuloasa neobisnuita. Prin fenomenul de nebuloasa se intelege un foarte mare nor cosmic de gaz sau praf. Aceasta nebuloasa avea proprietati neobisnuite si a fost denumita Nebuloasa Aurie.
Totusi, atentia publica nu a fost mult timp retinuta de acesta descoperire, decit cu mult mai tirziu, cind s-a vazut ca locatia nebuloasei coincide cu proiectata orbita a Sistemului nostru solar.
La inceputul anilor ’80 in S.U.A. , a fost facut la radio un anunt, cum ca Sistemul nostru solar se va “ciocni” cu un nor electromagnetic “nu peste multi ani”.
Aceasta nebuloasa a fost mai apoi denumita Centura Fotonica.
Intregul Univers este tinut la un loc de vortexuri, printre care si vortexurile de energie centripeta, cu cimpurile electromagnetice asociate lor. Aceste spirale de energie dau nastere la orbite naturale in Spatiu si Timp:sateliti in jurul planetelor,planete in jurul stelelor, sisteme solare in jurul centrelor altor vortexuri majore, si tot asa la infinit.
Terra orbiteaza in jurul Soarelui in decurs de 1 an, dar Sistemul nostru solar este el insusi un “intreg”, care orbiteaza in jurul Centrului Galactic in aproximativ 24.000 -26.000 de ani.
Acest Centru Galactic se afla in constelatia Pleiadelor, la 400 de ani-lumina de noi, si reprezinta Soarele Central al Pleiadelor, steaua Alcyone.

Centura Fotonica incercuieste Sistemul Pleiadelor.
Ea consta din multe benzi fotonice, emanind din centrul Galaxiei, si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee.
Deci Sistemului nostru solar ii ia cam 25.000 ani pentru a ajunge in rotatia lui in acelasi punct de pe orbita.
Incercati sa va imaginati citeva sisteme solare in revolutie pe o mare orbita in jurul stelei Alcyone, dar infasurati acesta imagine cu niste imaginare spire de toroid. Aceasta este centura Fotonica.

Inseamna ca Sistemul nostru solar, trece prin aceasta Centura de 2 ori la fiecare 25.000 ani. Cea mai ingusta parte a Centurii, ii ia Sistemului solar cam 2000 de ani sa treaca prin ea. Si trec cam 10.500 ani intre 2 intilniri cu Centura.
Daca socotim, 2 x 10.500 + 2 x 2.000 =25.000 ani.

Cind se va intimpla “ciocnirea”??
Multi spun ca e destul de dificil de prezis, avind in vedere ca Centura are oscilatii neregulate.
Surse care au aflat prin “channeling” spun ca extraterestrii din Pleiade afirma ca Sistemul solar a intrat in Centura pentru o saptamina in 1987, putin mai mult timp in anul urmator, dar ca din 1998 , Soarele a intrat deja in plin. Se afirma ca Terra nu va intra decit in 2012.
In ce consta Centura Fotonica? Care vor fi efectele ei asupra vietii pe Terra? De fapt care este scopul intrarii in ea, daca exista vreunul?
Radioul afima ca este un fenomen electromagnetic, acelasi cu fotonul, care este o particula de lumina a unei radiatii electromagnetice.
Centura Fotonica este o imensa regiune din spatiu, care radiaza o intensa radiatie electromegnetica, atit in spectrul vizibil cit si in cel al luminii invizibile de inalta frecventa, chiar incluzind spectrul razelor X.
Mass Media deja a atras atentia despre masiva crestere a intensitatii radiatiei periculoase care intra prin gaurile din stratul de ozon, in anumite regiuni ale planetei.
O data cu intrarea Sistemului solar in Centura sunt de asteptat efecte temporare spectaculoase. Terra inconjoara Soarele pe orbita sa, deci este sau in fata sau in spatele Soarelui , daca ne gindim la intrarea lineara in Centura. In consecinta, ori Soarele , ori Terra va intra prima data. Este imposibil de prezis exact care, din moment ce, Centura se dilata si se contracta pe rind.
Daca Soarele va intilni primul Centura, a fost comunicat prin “channeling” ca vor urma 3-5 zile de intuneric total, si vor cadea toate sursele de curent electric.
Daca Terra va intra prima, nu va fi intuneric.
Din surse extrateresre ni se comunica faptul ca o data cu intrarea planetei in Centura, vom experimenta un imediat soc electric, cam o zecime de secunda, dar nu periculos. Alte surse spun ca in jurul Terrei va exista o intensa activitate fotonica, apoi o comprimare si o expansiune brusca a atmosferei. Daca se va adeveri, atunci multa vreme, cerul va deveni plin de lumina intensa, care ii poate duce la orbire pe cei neprotejati. Acesta lumina este asteptata sa apara in ultimele 3 zile.
O alta caracteristica spectaculoasa va fi efectul activitatii intense a fotonilor asupra materiei. Va exista o inalta excitatie a atomilor cauzind fluorescenta tuturor corpurilor.
Ca rezultat major, nu va mai exista noapte timp de 2.000 de ani.
Norul fotonic are o mare densitate de electroni si pozitroni ( antielectroni).
In fizica, atunci cind o particula si antiparticula sa intra in coliziune, sunt amindoua anihilate, cu o imensa degajare de energie radianta-fotoni.
Prezenta acestor pozitroni liberi va interfera cu electricitatea terestra formata din electroni, ceea ce va duce la soc electric.
Oricum energia fotonica, ca rezultanta a coliziunii dintre electroni si pozitroni, va deveni o majora sursa de energie libera si nepoluanta.
Intilnirea cu Centura Fotonica este intentionata a fi o mare experienta pozitiva, dar numai Omul cu suficienta disciplina pusa in slujba ameliorarii si elevarii propriei constiinte , isi va da seama ca anticipata “Epoca de Aur” , se manifesta deja.
Centura poate fi impartita in 3 zone:
1. Intrarea in Zona Nula, in care vom sta 5-6 zile, si care va include 72 de ore de intuneric total.
2. Intrarea in Partea principala, cu lumina 24 de ore pe zi, incontinuu, timp de 2.000 de ani.
3. Iesirea din Centura, prin Zona Nula , inca 5-6 zile.

Constelatia Pleiadelor este compusa din variate sisteme solare.SoareleCentral al Constelatiei este numit Alcyone, si sistemele sale solare sunt :Merope, Atlas, Maya, Electra, Coele, Taggeta, si al nostru, numit Ors. Sistemul nostru este cel mai indepartat si se roteste in jurul lui Alcyone in 25.920 de ani.

Conform profetiilor Maya, in 22 Decembrie 2012, noi vom intra definitiv in cimpul radiant al Centurii.
In urmatorii 10 ani , planeta Terra si vecinii sai , isi vor ajusta structurile moleculare. Astfel, toate moleculele si atomii tuturor corpurilor cunoscute , vor fi excitate-lucru care va crea un tip de lumina constant si nou-o lumina non-calda, o lumina fara temperatura, care nu va produce umbre.
In caz ca Terra va intra prima, se va produce un fenomen similar unui foc planetar, intreaga materie va deveni luminoasa., dar fara ardere propriu-zisa.
Prin intrarea in Centura, Terra isi va reduce rotatia, ca urmare a reducerii rotatiei solare, temperatura va scadea si cimpuri de gheata se vor intinde pina la 40 de grade latitudine in ambele emisfere.Vor fi locuibile numai zonele din jurul Ecuatorului, chiar daca el nu va mai fi cel din ziua de azi, datorita schimbarii Axei Polilor. Dar gheata nu va rezista mult din cauza lipsei de ploaie, si curind va incepe radiatia constanta care, bombardind Terra va topi gheata. Apele vor creste cu 900 de metri. Cind se vor retrage vom avea un “Cer nou si un Pamint nou”.
Iminentul cataclism va marca inceputul unui nou ciclu, un ciclu al Luminii, al Pacii, al Justitiei.

CONSIDERATII METAFIZICE SI SPIRITUALE.

Nu se poate pune la indoiala faptul ca pentru Omenire, intilnirea cu Centura Fotonica, va fi in esenta o experienta spirituala. Dar acest lucru depinde totusi de fiecare.Daca la acea vreme vom fi destul de evoluati, mari pasi inainte vom face prin ridicarea nivelului constiintei prin absorbirea razelor de lumina de inalta frecventa.
Daca comportamentul nostru ramine negativ, avem multe vibratii scazute ca rezultat al actiunilor egoiste, nu ne putem astepta sa supravietuim radiatiei de inalta frecventa. Cu alte cuvinte va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala.
Universul fiind Spirit in manifestare, nu ne putem indoi ca orice fenomen cosmic fizic pe care il putem studia prin stiinte si intrumente, are la baza Spiritul si Vointa Divina. Nimic nu este intimplator in Univers, totul este perfect coordonat de Mintea Cosmica si se face in scopul evolutiei.
Intotdeauna in spatele oricarui femonen care se manifesta fizic in Univers, trebuie cautat intelesul si insemnatatea lui Spiritala si Divina.
In channeling, interactiunea cu Centura Fotonica este numita Christ.
Fenomenul este considerat a fi adevarata natura a ” Rapirii in Slava”, a ” Ascensiunii” , termeni bine cunoscuti si propovaduiti de Biserica Crestina.
Intilnirea cu Centura Fotonica va juca un rol primordial in biblica”Transforamare a omului”.
Termenul de “Christ” aparent exprima A Doua venire a lui Christos. Dar in realitate acest ” Christ” este o stare a Constiintei , a Fiintei in ansamblu care a fost atinsa de Iisus, si nu un nume propriu.
Este vorba de o Renastere a planetei Terra. Se spune ca planeta va fi divizata intr-o planeta cu 3 dimensiuni , asa cum exista si la ora actuala, si o alta Terra care va trece intr-un Univers paralel cu 4 dimensiuni.
Aceste lucruri nu vor fi percepute fizic, intrucit esenta lor este spirituala.

Este de notat ca serioase lucrari de fizica abordeaza teoria universurilor paralele. Prin channeling s-a primit informatia ca noi de multe ori intram in planuri ale unui univers paralel, si apoi ne intoarcem inapoi aici. Exista si un alt exemplu al unei foarte avansate civilizatii in centrul Terrei, asa numita Shabhalla, care exista intr-un plan paralel si la care se poate ajunge prin tuneluri electromagnetice care se deschid la Poli si in alte zone de pe glob.
Posibil ca singura consecinta trista a intrarii in Centura va fi , ca unele familii vor fi impartite de acesta selectie naturala de esenta spirituala. Unii vor merge pe Pamintul mult mai evoluat din a 4-a dimensiune sau densitate, iar altii vor ramine pe Terra cea cu 3 dimensiuni.
Acest lucru poate duce la o permanenta separare a evolutiei , pentru citeva mii de ani,. Insa unele persoane, rare, care sunt pe calea mai evoluata, vor dori sa isi suspende progresul personal, ca sa ii astepte pe altii din urma.
Actualmente ciclul Centurii Fotonice este sincronizat cu sfirsitul unui mare numar de alte cicluri, de ex 225 milioane de ani pentru Ciclul reptilian, 26.000 de ani pentru Precesia echinoctiilor, 104.000 de ani -un virf al evolutiei in 4 cicluri de 26.000 de ani, culminind cu o Convergenta Armonica la timpul cind se prevede intrarea-anul 2012.

Convergenta este sfirsitul unui ciclu stelar de activitate. Activitatea stelara a inceput deja si va continua pina in 2012-2017.
Activitatea stelara se produce cind Sistemul notru solar se alineaza inaltelor bande de frecventa din Pleiade ( steaua Alcyone) Sirius, Arcturus, Orion si Andromeda.
Acest lucru este cunoscut si ca punctul in Timp care coincide cu atingerea punctului maxim de expansiune a Universului.
Sincronizarea unor asemenea noduri se astepta sa deschida straturi dimensionale pentru influxul a noi energii si schimbari.
Din punct de vedere psihologic, efectul caracteristic al intrarii va fi ca unele neplaceri si nereguli in matricea fizica si psihologica a oamenilor, vor iesi la suprafata, adica in mintea constienta. Se va da asfel prilejul la noi vindecari, echilibrari, dar si in cazul unor persoane prea “dereglate” se vor produce boli, depresii si moarte.
Centura Fotonica este o parte a unui grup de energii din a 7-a dimensiune, care are benzi energetice peste tot in jurul Soarelui Galactic. Una din aceste benzi curge din Constelatia Leului, pina in cea a Varsatorului , si sparge Anul Platonic in 2 nopti galactice si 2 zile galactice.

Ingerii pot utiliza aceasta energie din dimensiunea a 7-a , ca sa activeze in timpul somnului, chakrele discipolilor Luminii si pe ale celor care cer acest lucru si sunt pregatiti sa il primeasca. Aceste energii produc schimbari la nivel subatomic in toata Creatia. Astfel se va face trecerea in dimensiunea a 4-a, apoi intr-a 5-a. Cei care refuza evolutia pot suferi o implozie si se vor manifesta in continuare in alte sisteme de dimensiunea a 3-a, unde vor fi liberi sa isi continue conflictele, polarizarile, fricile si razboaiele , pina vor fi capabili sa isi curete singuri corpurile energetice de aceste programe negative.

PARTEA A II-A

Epoca de aur

In aceasta “Epoca de Aur” in care intram, fiinta umana va fi capabila sa fie pe deplin realizata, oamenii isi vor intelege istoria, fizicul si toate abilitatile psihice. Acesta Ascensiune spre Lumina va fi cunoscuta de toti cei ale caror vibratii interioare fizice si spirituale se vor acorda undelor mesianice ale Centurii Fotonice.
In prezent cercetatorii cred ca exista 3 tipuri de corpuri in Univers.
Primul tip este pur corporal, cu o structura si o masa solida, tip pe care noi il folosim in prezent.
Un al doilea tip este mai putin corporal si cu o structura de masa diferita, ceea ce permite de exemplu trecerea usoara prin ziduri si obiecte solide.
Al treilea tip este pur eteric, fara masa. E vorba de o fiinta spirituala.
Prin intrarea in Zona Nula, corpurile noastre si materia din jur se vor transforma in al doilea tip corpuri.
Vom fi capabili de telepatie si telekinezie.
Dupa trecerea celor citeva zile de intuneric, va veni timpul descris in Biblie cind intr-o clipita vom deveni nemuritori. Posibil sa nu mai avem nevoie de somn si hrana solida.
Vom putea utiliza ca energie, energia fotonica din jur , iar calatoriile interdimensionale si in Timp, ne vor fi accesibile.
Mari beneficii vom avea prin folosirea directa a energiei fotonilor si abandonarea actualelor surse de energie fosila. Acest lucru va vindeca suprafata planetei de mine si foraje. In scurt timp civilizatia va trece la folosirea unor tehnologii nepoluante.
Acesta enegie fotonica va sta la baza sistemelor de propulsie spre calatorii stelare foarte rapide. In curind, a calatori spre Sirius sau Cappella, va fi la fel de usor cu a calatori la Paris.
Vom putea gasi locuitori ai vechilor civilizatii de pe Terra, atlanti, lemurieni, mayasi.
Vom obtine tehnologii avansate si personal ultracalificat care vor ajuta civilizatia terrestra sa se transforme si adapteze rapid.
Motivul pentru care experimentam cu cinci sesimi mai mult Intuneric decit Lumina in revolutia in jurul Soarelui Central, este ca Puterile Divine au dorit sa creeze si o lume a negativitatii, polaritatii, iluziei, plina de frici, judecati, control, ura, moarte, etc.. Acest lucru se datoreaza dualitatii Planului Fizic.
Cum putem stii ce e Rece, daca nu am experimentat Cald? Cum putem sti ce e Lumina, daca nu am trait Intunericul? Nu exista Mare fara Mic, Frumos fara Urit, Cald fara Rece, Iubire fara Ura. Conform uneia din Legile Universale Hermetice “Totul are doi Poli”. Deci trebuie sa trecem prin intuneric ca sa putem aprecia ce este Lumina.
Acest lucru ii da Creatorului posibilitatea, prin noi, sa intelega mai bine adevarata natura a negativitatii. Noi suntem unealta prin care Creatorul se poate experimenta pe Sine Insusi, si, prin activitatile noastre individuale si colective, poate stapini si dirija pericolele intunericului.
Terra ca planeta, a fost aleasa sacolecteze, asimileze si transforme intreaga negativitate pentru intreg Sistemul solar. Aceasta este o Misiune Divina. Ea consta in a experimenta prin noi, negativitatea pentru Sine si proces, a invata sa o neutralizeze usor si permanent, punind in loc o Lume a Pacii si Luminii.
Deci noi si planeta noastra suntem unici si speciali in Marele Plan al Creatorului.
Din acest punct de vedere se poate considera ca Centura si radiatia ei manasica sunt in, si , prin ele insele mijloace de transformare si de transmutatie. Ele sunt barierele de paza si mijocul prin care nici o particica de negativitate nu va scapa de pe Terra , ca sa contamineze nivele mai inalte de constiinta. Cel care conduce acest proces este Christ, si asfel putem vedea cum Centura si radiatia manasica sunt emise de Christ si Energia christica. Pina ce nu ne punem de acord cu frecventa acestei energii, nu putem spera sa fim o parte din ea si sa scapam de negativa influienta actuala a planetei. Cei care nu vor reusi acest lucru se vor intoarce din nou in a 3-a dimensiune si vor suferi iar si iar incercarile.
Noi toti inainte de incarnare am fost avertizati cu privire la pericolele incarnarii pe Terra in acest moment. Ni s-a spus ca nu vom putea scapa de negativitate decit daca o vom putea stapini si dirija, ceea ce a si fost o intentie a Divinului pe care a dorit sa o experimenteze prin noi. Din pacate unii invata mai greu decit altii si au nevoie de mai multe Revolutii in jurul Soarelui Central pina isi invata lectia. De obicei abea o treime din populatia planetei obtine succesul in 10.000 de ani.
Ar trebui sa reflectam de ce ne-am ales si ni s-a aprobat reincarnarea Acum si Aici.Noi am ales sa stapinim negativitatea. Pentru cei ce vor reusi acest lucru, rasplata trecerii in alte dimensiuni este uriasa. Si pentru cei dintre noi care am absolvit aceasta scoala divina, vom putea sa ridicam constiinta contemporanilor nostri.
Christ si energiile lui sunt mentionate in mod repetat in vechile texte, indicind ca pina nu vom deveni Una cu aceste Energii christice, nu putem spera sa supravietuim calamitatilor ce vor veni. Profetiile Mayase semnaleaza clar acest lucru cind spun” guvernarea, stiinta si religia vor cadea, pina ce vor fi pregatite sa accepte si sa faciliteze Constiinta Christica care vine”. Inclusiv noi putem colapsa, pina nu vom accepta si trai aceste adevaruri sacre.
Chiar Iisus a spus: ” Eu, prin Christ, voi desparti griul de neghina si oile de capre”. Acest lucru arata o viitoare impartire a Umanitatii in doua grupuri distincte: unul care accepta si Traieste Constiinta Christica ( griul si oile), altul care nu vrea sau nu poate acest lucru ( neghina si caprele). Pe masura ce ne apropiem de Centura aceste lucruri vor deveni tot mai clare. Polaritatea acum a devenit extrema, mastile cad tot mai mult. Cei buni au devenit mai buni, si cei rai, mai rai.
Suntem in al 12-lea ceas. Asa cum spunea si Iisus ” Cel ce are urechi de auzit sa auda”.
Sper ca am reusit sa conving ca aceasta Centura Fotonica este ceva cu mult mai mult si mai maret, decit niste simple postulate stiintifice si astronomice despre cum experimentam noi cei 20.000 de ani de Intuneric si 4.000 de ani de Lumina.
Daca intram mai mult in adincul metafizic al lucrurilor, Centura Fotonica nu este nimic nou de fapt. In istoria veche sunt multe referiri, mai ales la greci si romani, despre o Era de Aur in care nu exista altceva decit, Lumina, Iubire, Pace si Liniste, un loc fara boli, moarte, razboaie, saracie.
In mod sigur acesti filozofi antici se refereau la cei 2000 de ani de Lumina din Centura Fotonica.
Inca o data acum suntem pe punctul de a intra in aceasta fenomenala perioada-Era de Aur a trecutului si viitorului.
Iesim din asupritorul cocon al Intunericului si , ca un fluture putem zbura spre ceva extrem de frumos, corpurile noastre de Lumina si marea Comuniune cu Christ.
Acest cocon de intuneric, dincolo de asuprirea si negativitatea sa, a constituit mijlocul nostru de invatare, pentru a ne califica inca o data pentru saltul spre alte dimensiuni. Ni se ofera inca o data posibilitatea sa spargem suprafata acestei lumi a iluziei, sa intoarcem oglinda si in locul ei sa percepem adevarata Realitate.
Misiunea speciala incredintata Terrei , de a experimenta si a stapini negativitatea si iluzia, va fi indeplinita, si numai asfel vom putea merge Acolo de unde apartinem de fapt ca Spirite libere. In cele din urma decizia ne apartine si tine de vointa noastra.
Procesul acesta de reintoarcere Acasa , nu este insa asa de simplu cum pare la prima vedere. Trebuie mai intii sa trecem printr-un proces traumatizant de transformare care ne va face apti sa eliminam negativitatea din noi si sa ne luam inapoi corpurile de lumina. In schimb vom fi catapultati spre a 4-a si apoi a 5-a dimensiune.
Acest pas cuantic in viitor nu este ceva obisnuit , dar este secvential. Oricum, datorita unui inexplicabil”nu vreau”, dat Evolutiei si Maturizarii, in contrast cu alte planete, acum suntem nevoiti sa ne jucam de-a v-ati ascunselea cu noi insine , pentru a atinge nivelul altor planete cu scopul ca Sistemul Solar sa ramina in legatura cu Intentiile Divine. In final trebuie sa fim ” adusi la zi” in vederea asigurarii trecerii sigure a intregului cortegiu de planete prin Centura Fotonica.
Interesant este faptul ca in cartile pierdute ale Bibliei si alte documente apocrife , este specificat faptul ca ” A Doua Venire a lui Christ va avea loc in 2005″. Ne vom lasa corpurile noastre dense, si ne vom lua corpuri de Lumina, asa cum a spus Iisus.
Fiecare celula, fiecare molecula, fiecare atom, vor fi rearanjati in asa fel incit densitatea corpurilor noastre actuale sa poata fi transpusa in Lumina capabila de a facilita asimilarea Constiintei Christice care vine si nemurirea.
Se spune de asemenea ca in procesul de tranformare, sistemul ADN va fi rearanjat pentru a avea 12-13 spirale, si nu numai doua cit are in prezent.
De asemenea chakrele corpurilor vorfi rearanjate si vor creste la 13 , in loc de 7.
Chiar planeta va fi complet reinnoita. Schimbarea sa a inceput deja prin crapaturile in scoarta, cutremure de pamint, vulcani in eruptie si schimbari de vreme bruste si devastatoare. Nimic nu va ramine neatins de schimbari.
Degeaba unele guverne si oameni bogati s-au gindit sa se ascunda in buncare subpamintene sau sa zboare pe Luna sau pe Marte.
Chiar si Luna sau Marte, cu toate planetele , se vor transforma.
Nu vor scapa decit cei care au trecut de partea Iubirii, Binelui, Luminii, Vietii, Echilibrului si Iertarii. Ei isi vor crea corpurile de Lumina ca sa reziste la ultimele zvicniri ale legilor fizice vechi care acum se reinnoiesc.
Noile corpuri nu vor fi de natura fizica, deci nu vor putea fi ranite, nici fragmentate.
Citeva lucruri care s-ar putea intimpla o data cu intrarea in Centura ar putea fi astfel sintetizate:
1. Centura Fotonica si radiatia manasica sunt modalitati de trasformare. Radiatia este emanatie Christica. Prin aceste unelte spirituale ni se da posibilitatea sa rupem barierele negativitatii si sa mergem spre Tarimul de pe care suntem originari ca Spirite. Oricum, alegerea ne apartine.
2. Eclipsa din 1999 a inceput sa transfrme constiinta spre un echilibru in cadrul caruia noi sa devenim parti egale din masculin si feminin, asa cum spunea Iisus ca vom deveni androgini. Accentul e pus mai ales pe feminin pentru ca acum energiile masculine sunt discordante, anarhice si mult prea fixate. Daca ne uitam in jur vedem ca multe femei au inceput sa se poarte ca barbatii si invers. Se poate usor vedea cresterea impresionanta a numarului de travestiti. Se pare ca partea feminina va trebui sa se transforme si sa ia cu ea aceste vechi scheme de gindire paternalista, dominatia Masculului, inainte sa se cristalizeze pe Terra Energia Christica. Cu totii vedem slabirea masculinitatii si intarirea feminitatii. S-a marit extrem de mult numarul celor care fac partedin culte religioase care adora Zeita Mama, vechea Zeita din perioada matriarhatului. In procesul de transformare vor aparea noi curente de gindire in domenii de relatii , sanatate, apreciere de sine. Nu peste mult vom fi capabili sa ne controlam si sa ascundem defectele. Subiectivul ( femininul) va iesi la iveala aducind cu el toate nemultumirile din subconstient si toate schemele de gindire negativa pe care pina acum nu le puteam controla. Nu ne mai putem ascunde dupa deget. Partea feminina a devenit o raza transformatoare, oferind iubire, acceptare si toate trasaturile dumnezeiesti.
3. 12 evenimente majore se vor intimpla pe Terra pina la Marea Intilnire.Ele sunt destinate sa distruga si sa reformeze vechile si arhaicele energii tridimensionale actuale. Unul dintre ele ar putea fi condamnarea globala a ultimului razboi din Orientul Mijlociu. Acest razboi avea, din punct de vedere metafizic, 2 obiective: sa anihileze vechile energii ultramasculine ale terorii si sa le faca gata sa se transforme in energii masculine noi si blinde, si, sa faciliteze ajungerea in frunte a energiilor feminine.
4. Pentru a rezista comprimarii Timpului si Spatiului , corpurile noastre fizice vor trebui sa fie reconstruite, ceea ce are de-a face cu elemente cheie . Sunt de asteptat mari rearanjari ale constiintei, perceptiei, inmultirea sistemului de chakre, cresterea numarului spiralelor de ADN, eliberarea energiilor masculine si feminine pentru a ajunge la androginism si accelerarea frecventei vibratiei atomice in concordanta perfecta cu noile energii ale Luminii. Glanda pineala, al treilea ochi, se va redeschide pentru toti si va reveni la marimea ei originala. Toti vor deveni clarvazatori, telepati, asa cum a spus si Iisusca” vor fi mari profeti si vizionari”. Felul de a vorbi se va schimba , toate vor fi facute ” In numele Creatorului Divin”, iar gindurile trebuie sa fie controlate si directionate perfect pentru ca ele sunt mai reale decit corpul fizic.
5. Asa cum corpurile se vor transforma inLumina, gindurile, actiunile non fizice, vor deveni realitatea imediata. Ceea ce vom gindi, se va materializa pe data. Vom deveni ca niste ecrane Tv pe care se vor proiecta toate gindurile ca sa fie vazute si auzite de toti.Vom gindi liber, cu posibilitatea de a corecta pe loc orice probleme prin Iubire , Lumina si Iertare.
6. Lumea noastra actuala de iluzie si polaritate va dispare. Acum ne simtim vulnerabili si confuzi, insa va trebui sa decidem urgent daca vom ramine in lumea veche sau vom dori sa ne mutam corpurile in Lumina si sa recunoastem ca acestia sutem noi cei adevarati.
7. Intreaga planeta si-a schimbat axa de 330 de ori . Se prevede o noua schimbare a Polilor Magnetici de la sensul orar la sensul antiorar. Sensul antiorar este cel normal, spiritual. Sensul orar ne-a fost impus de Cei care au hotarit ca planeta va colecta si transforma toata negativitatea din Sistemul Solar. Timp de 10.000 de ani noi am indeplinit aceasta sarcina extrem de importanta. Acum , ca sa fim in acord cu intregul Sistem solar, trebuie sa se inverseze din nou Polii Magnetici. Strigatul Terrei, ca fiinta vie, a fost auzit in Univers.
8. Asa cum Terra actuala va ascede in alta dimensiune, de acolo va cobori o alta planeta similara, care va ramine la dispozitia celor neadaptati inca 10.000 de ani de Intuneric in a treia dimensiune.
9. Nu peste mult timp vom fi capabili sa vedem fiintele angelice. Ajutorul lor va fi imens, ca intotdeauna.
Lumea animala se va transforma la fel cu toate celelalte. Pe masura ce noi vom trece in regnul urmator, animalele se vor apropia tot mai mult de constiinta umana. Impreuna cu ele vor deveni oameni si elementalii si spiritele naturii.
Se asteapta masive descresteri in cimpul magnetic al Terrei-gravitatie si densitate–. Cum noi vom deveni Lumina, efectul asupra noastra nu va mai exista.
Pentru a ajunge fiinte umane galactice, sunt de asteptat schimbari care ne vor face fiinte cu constienta deplina, capabile a lucra cu energii si fiinte interdimensionale.
10. Este de asteptat sa vedem in curind culori vii, configuratii geometrice sacre, nuante, umbre neobisnuite. Cerurile vor aparea ca fiind in flacari. Dar este vorba de un foc rece, care nu va afecta pe nimeni. Va fi un semn ca ne apropiem de destinatia finala.

CONCLUZII.

Transformarile pe toate planurile sunt irevocabile. Planeta va fi purificata si vor veni ” Un cer nou si un Pamint nou”. A venit vremea Spiritului. Oamenii vor trai cu animalele in Iubire eterna, Lumina si Pace. Va fi un loc al comuniunii cu Divinul, in care nu vor exista razboi, saracie, durere. Va fi Raiul visat de Omenire.
Primele energii sunt deja printre noi: relatii dizarmonice in guvernare, stiinta, religie, institutii financiare, de invatamint, de sanatate.
Exista o falsa teorie cum ca , Extraterestrii ne vor salva asa cum suntem si ne vor ridica in navele lor. Ei, insa nu vor interfera cu destinul si vointa noastra. Vor inteveni numai in situatii extrem de grave si numai pentru cei a caror aura arata ca sunt gata de a trai in Iubire si Iertare si se indreapta spre contopire cu constiinta Christica.
Eliminarea Fricii, unealta Intunericului, este esentiala.
Conform informatiilor obtinute prin channeling , Confederatia Galactica ne va da un mare ajutor in aceste timpuri. S-a spus ca ei au inceput acum multi ani deja sa schimbe polaritatea de baza a Soarelui, pentru a mentine integritatea Sistemului solar.
Oricum in ultimul timp, Ulysses, care ia probe pentu NASA a detectat ca, la Soare, cimpul magnetic nu mai are Pol Nord si Pol Sud.
Acest cimp s-a schimbat enorm, acum devenind omogen. Nu s-a dat nici o explicatie stiintifica si, bineinteles, totul a fost ascuns de public.
Mai mult, satelitul SOHO, a revelat ca Soarele raspunde in mod cu totul anormal la impactul cu corpuri cosmice, cauzind eruptii de 30-35 de flame( protuberante de foc) , lucru care inainte nu se intimpla.
Insa, cel mai mare beneficiu pentru Terra si Sistemul solar, va fi intrarea ca membru in Confederatia Galactica-vom deveni Cetateni ai Cosmosului, si pentru prima data vom sti Cine Suntem si De unde venim.
Text preluat de pe http://www.exponate.ro/blog/?tag=sfarsitul-timpului